Guvernul a APROBAT proiectul de lege: CARTEA ELECTRONICĂ DE IDENTITATE va fi și CARD DE SĂNĂTATE

In iulie ne anuntau despre o dezbatere publica pe tema proiectului de lege privind cartea electronica de identitate, care ar putea asigura si functionalitatea cardului de sanatate:

Iar azi Guvernul ne anunta ca a aprobat “PROIECTUL DE LEGE pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și actele de identitate ale cetățenilor români”

Dar iata ce putem citi la Cartea electronică de identitate va fi și card de sănătate. Anunțul Guvernului de pe Observatorul Prahovean:

Românii vor putea opta pentru cartea electronică de identitatea. Documentul va permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne și în sisteme informatice ale altor instituții publice sau private, precum și utilizarea semnăturii electronice.

Cel puțin așa a anunțat Guvernul, precizând că noua carte electronică de identitate „va facilita astfel accesul cetățeanului la diverse servicii electronice (bancare, fiscale, sociale, financiare etc.), cu efecte majore privind simplificarea relației cu autoritățile publice, creşterea calității şi accesibilității serviciilor publice”.

„Noul document de identificare va oferi cetățenilor garanții suplimentare de securitate, iar instituțiilor de drept public sau privat, certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe respectivul document. Proiectul de lege aprobat astăzi prevede posibilitatea cetățeanului de a opta pentru eliberarea unei cărți electronice de identitate, cu sau fără imaginea impresiunilor papilare a celor două degete arătătoare, sau a unei cărți de identitate simple, fără CIP. În cazul minorilor, la solicitarea părinților sau a reprezentaților legali, se introduce posibilitatea eliberării unei cărți de identitate simplă sau electronică, indiferent de vârsta copilului”, a precizat astăzi Guvernul, printr-un comunicat de presă.

Cartea electronică de identitate va permite, printre altele, autentificarea în Platforma informatică a sistemului public al asigurărilor sociale de sănătate pentru a dovedi calitatea de asigurat a titularului.

„Noul document de identitate nu va conține date medicale, ci doar datele de identificare ale titularului. Cardul de sănătate își încetează valabilitatea în momentul emiterii către titular a unei cărți electronice de identitate. Pentru persoanele care nu vor solicita eliberarea unei cărți electronice de identitate, se vor emite în continuare carduri de sănătate, în aceleași condiții din prezent, se mai arată în comunicatul Guvernului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *